Taxa specială de salubrizare pentru cetățenii din municipiul Bistrița nu se va majora. Primăria Bistrița vrea să subvenționeze diferența din bugetul local

Principalul operatorul de salubrizare din municipiul Bistrița, Supercom SA, a înaintat o solicitare către Asociația de dezvoltare intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița–Năsăud prin care a cerut majorarea tarifelor, așa cum Ziar de Bistrița a arătat AICI.

O decizie în acest sens a fost luată la finele lunii trecute, când a fost încheiat un act adițional prin care tarifele de salubrizare au fost stabilite astfel:

–  9,63  lei/persoană/lună, în municipiul Bistrita;

– 3,33 lei/persoană/lună, în localitățile componente: Viișoara, Unirea, Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătinița. Tarifele astfel stabilite nu conțin TVA.

Prin stabilirea noilor tarife, taxa de salubrizare ce cade în sarcina persoanelor fizice din municipiul Bistrița este în cuantum de 11,46 lei/persoană/lună, respectiv de 3,96 lei/persoană/lună pentru persoanele fizice din localitățile componente. Noile tarife sunt valabile doar până la data de 4 martie 2019, pentru că atât mai este valabil și contractul cu compania Supercom, iar Primăria Bistrița intenționează să suporte din bugetul local diferența rezultată prin majorare, o discuție în acest sens urmând să aibă în ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița programată pentru data de 21 februarie.

În prezent, nivelul taxei speciale de salubrizare stabilită prin HCL nr. 166/29.09.2016 pentru persoanele fizice din municipiul Bistrița este de 6,6 lei/persoană/lună, iar  a subvenției suportată din bugetul local este de 3,3 lei/persoană/lună. Având in vedere faptul că noile tarife sunt stabilite pe perioada 01.01.2019 – 04.03.2019, propunem menținerea taxei speciale de salubrizare nemodificată (la nivelul de 6,6 lei/persoană/lună) și subvenționarea diferenței până la nivelul de 11,46 lei/persoană/lună din bugetul local al municipiului Bistrița pentru cetățenii cu domiciliul în municipiul Bistrița. Subvenția reprezintă diferența dintre tariful nou (11,46 lei/persoană/lună) și taxa specială de salubrizare (6,6 lei/persoana/luna) și este de 4,86 lei/lună/persoană” se arată în expunerea de motive a proiectului ce va fi dezbătut de Consiliul Local Bistrița.

De subvenționarea parțială a taxei de salubrizare nu vor beneficia și cetățenii din localitățile componente (Viișoara, Unirea, Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătinița), care vor plăti o taxă de 3,963 lei/persoană/lună.

Subvenția estimată în plus ce urmează să fie suportată din bugetul local pentru perioada  01.01.2019 – 04.03.2019 este de circa 172 mii lei (pentru 55 mii beneficiari estimați) și urmează a se plăti după aprobarea acesteia în buget, odată cu aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2019.