Tineri bănuiți de omor și tâlhărie, fapte comise în Elveția, trimiși în judecată

Doi tineri din Bistrița-Năsăud, bănuiți de omor și tâlhărie, fapte comise în Elveția, au fost trimiși în judecată de procurorii bistrițeni, cercetările în acest dosar fiind finalizate. 

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cei doi tineri au fost trimişi în judecată „pentru infracţiunile de omor calificat şi tâlhărie calificată, constând în aceea că, la data de 4 martie 2018, împreună cu un alt inculpat cercetat în prezent în stare de arest preventiv de către autorităţile judiciare din Elveţia, au pătruns fără drept în locuinţa victimei S.G. din Geneva, Elveţia, de unde, prin întrebuinţarea de violenţe care au condus la decesul victimei, au sustras suma de 1.900 franci elveţieni şi două ceasuri”. 

Tinerii au 23 și 25 de ani și sunt din localitățile Figa și Pinticu. Aceștia au fost prinși de oamenii legii în luna octombrie a anului 2019, în cazul lor fiind luată măsura arestării preventive.

Subiectul a mai fost prezentat de Ziar de Bistrița:

Tineri arestați preventiv pentru infracțiuni comise în Elveția. Aceștia sunt bănuiți de omor și tâlhărie