Tineri din Bistrița Bârgăului și Tureac, prinși la volan sub influența alcoolului

Doi tineri, unul din Bistrița Bârgăului și altul din Tureac, au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau mașini deși se aflau sub influența alcoolului.

Primul dintre ei a fost depistat în timp ce conducea o mașină pe un drum județean.

La data de 1 iunie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat și oprit în trafic un autoturism care circula pe raza localității Șieu, iar la volan a fost identificat un bărbat de 35 de ani, din Bistrița Bârgăului. Bărbatul se deplasa cu autoturismul pe Drumul Județean 173, deși consumase alcool. Rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest a fost 0,53 mg/l alcool în aerul expirat și a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe, în vederea determinării alcoolemie”, arată Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cel de-al doilea șofer a fost depistat în timp ce conducea o mașină pe un drum național.

”La data de 2 iunie, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 25 de ani, din Tureac care conducea un autoturism, deși consumase alcool. Autoturismul a fost oprit pentru control pe Drumul Național 17, în localitatea Mureșenii Bârgăului, iar în urma testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată a fost 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările.