Tineri din Năsăud și Feldru, prinși în timp ce conduceau sub influența alcoolului sau a drogurilor

Doi tineri, unul din Năsăud și altul din Feldru, au fost prinși de polițiști în timp ce conduceau mașini deși se aflau sub influența alcoolului sau a drogurilor. 

Sub influența alcoolului a fost depistat tânărul din Năsăud. Oamenii legii au constatat că acesta nu avea nici permis de conducere.

 

”La data de 30 octombrie, în jurul orei 02:30, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat, în flagrant delict, pe o stradă din Năsăud, un șofer de 23 de ani, care conducea un autoturism sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice. Șoferul a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei”, a precizat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii au întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările în acest caz.

În ceea ce îl privește pe tânărul din Feldru, acesta a fost prins în timp ce conducerea o mașină deși se afla sub influența alcoolului și a drogurilor.  

 ”La data de 30 octombrie, după miezul nopții, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, în Năsăud, un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani, din Feldru. Șoferul a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv în cazul substanțelor cocaină și metamfetamină. De asemenea, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice”, mai arată Poliția.

Polițiștii rutieri au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe și continuă cercetările în acest caz.

 

 

Șofer beat și fără permis, oprit de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud