Top 5 salarii brute din Spitalul Județean de Urgență Bistrița! Acestea se situează în jurul sumei de 10.000 de euro

 

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a dat publicității lista cu veniturile salariale brute și nete ale angajaților unității medicale, așa cum prevede Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, pentru a asigura transparența veniturilor salariale, unitatea medicală a publicat lista veniturilor din luna martie, dar trebuie precizat că aceasta nu conține numele angajaților, ci doar salariile diferențiate pe secții, funcții și gradații.

Potrivit documentului dat publicității de Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cel mai mare salariu brut din cadrul unității medicale depășește 10.000 de euro. Mai exact, pe primul loc într-un top al salariilor din SJU Bistrița se situează un venit BRUT de 47.781 lei (27.952 lei – venit NET). Acesta este câștigat de un medic primar de Medicină Legală și Anatomie Patologică din cadrul Serviciului de Medicină Legală.

Pe locul 2 în clasamentul privind salariile din SJU Bistrița se află un alt venit de 46.557 lei (27.243 lei- venit net), salariu ce aparține tot unui medic primar de Medicină Legală și Anatomie Patologică din cadrul Serviciului de Medicină Legală.

Pe locul 3 în clasament se află un venit brut de 43.747 lei (25.618 lei – venit net), care aparține unui șef secție grad II din cadrul Unității de Primiri Urgențe – SMURD (UPU – SMURD).

Locurile 4 și 5 sunt ocupate de venituri brute de 41.854 lei (24.490 lei – venit net) și 41.708 lei (24.405 lei – venit net). Aceste venituri apațin unor medici primari UPU – ATI din cadrul Unității de Primiri Urgențe.

În prezent, acestea sunt cele mai mari venituri din Spitalul Județean de Urgență Bistrița, însă, pe lângă acestea mai există și alte salarii brute cu valori mai mari de 20.000 de lei.

Lista cu toate veniturile salariale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița poate fi consultată AICI.

Potrivit legii 153/2017, toate autoritățile și instituțiile publice trebuie să publice la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, o listă a tuturor funcțiilor din autoritățile sau instituțiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cu salariul de bază, baza de calcul, valoarea anuală a voucherelor de vacanță, valoarea anuală a indemnizației de hrană, orice alte drepturi.