FOTO: Trafic îngreunat în Pasul Tihuța din cauza unui TIR răsturnat

Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române informează că la această orăă, circulaţia rutieră pe DN17 Vatra Dornei – Bistriţa se desfăşoară îngreunat, pe un fir alternativ, în zona localităţii Piatra Fântânele (Pasul Tihuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud), după ce, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă periculoasă, un autotren a rămas de-a curmezişul pe carosabil.

Autotrenul era încărcat cu pământ cu flori și s-a răsturnat în noaptea de marţi spre miercuri.

Potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, accidentul s-a produs la km 105 +200 m, într-o curbă deosebit de periculoasă.

Pe DN 17, în Piatra Fântânele, într-o curbă deosebit de periculoasă, sensurile de urcare sunt blocate din cauza unui TIR. Șoferul a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens, unde s-a răsturnat” a precizat Crina Sîrb.

La locul accidentului au intervenit un echipaj de pompieri cu o autospecială și un echipaj de prim ajutor.

Datorită unor scurgei de combustibil pe carosabil, care s-au produs în urma răsturnării TIR-ului, un echipaj de pompieri militari de la Garda de Intervenţie Prundu Bârgăului, a rămas la faţa locului în vederea monitorizării, pentru a se evita producerea unei noi situații de urgenţă” a precizat Cristina Răcilă din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, șoferul a fost rănit ușor, însă a primit îngrijiri medicale din partea echipajului ajuns la fața locului.

La această oră, în zona se circulă alternativ, pe un sens, iar polițiștii Serviciului Rutier dirijează circulația pana la remedierea situației.

ACTUALIZARE

Pentru a permite unor utilaje de mare tonaj să repună pe roţi un autotren răsturnat pe carosabil noaptea trecută, circulaţia rutieră pe DN17 Vatra Dornei – Bistriţa este momentan oprită pe ambele sensuri în zona localităţii Piatra Fântânele.

FOTO: ISU Bistrița-Năsăud