Trei bărbați, cercetați pentru violență în familie; doi și-au agresat partenerele de viață, în vreme ce al treilea și-a lovit tatăl

Doi bărbați care și-au agresat partenerele de viață s-au ales cu dosare penale și acum sunt cercetați pentru violență în familie. Pentru aceeași infracțiune este cercetat și un bărbat care și-a agresat tatăl.

Unul dintre cazurile de violență în familie a avut loc la o cabană de la Colibița.

În noaptea de 21 august, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit la un scandal, în Colibița. O femeie de 34 de ani, din Bistrița, a sesizat faptul că, în timp ce se afla în Colibița, la o cabană, a fost agresată fizic de către concubinul ei, un bărbat de 32 de ani, din Bistrița, care a plecat de la fața locului. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru violență în familie și au emis împotriva bărbatului ordin de protecție provizoriu”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cel de-al doilea caz a fost sesizat în localitatea Chiraleș.

Tot la data de 21 august, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean au fost sesizați de către o femeie, cu privire la faptul că fiica ei de 35 de ani este agresată și amenințată de către soțul acesteia. Cei doi se aflau în locuința comună, din localitatea Chiochiș. Împotriva bărbatului, în vârstă de  42 ani, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie”, mai arată IPJ Bistrița-Năsăud.

De asemenea, cel de-al doilea caz a avut loc la Figa.

”La data de 20 august, în urma unei intervenții la un scandal sesizat prin 112,  într-o familie din localitatea Figa, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit dosar penal pentru violență în familie. La fața locului, s-a constatat faptul că un bărbat de 67 de ani ar fi fost agresat și amenințat de către fiul său, în vârstă de 42 de ani, cu care acesta locuia”, completează IPJ Bistrița-Năsăud.