FOTO: Trei mașini implicate într-un accident rutier produs pe pasarela de la Beclean

Dimineață plină pentru echipajele de intervenție din Bistrița-Năsăud!

După ce prin numărul unic de urgențe 112 se anunța că în localitatea Nepos, patru copii care se îndreptau spre școală au fost accidentați de o șoferiță de 25 de ani, la scurt timp, un alt apel anunța producerea unui alt accident rutier pe DN 17, în zona pasarelei de la Beclean.

Din primele informații se pare că trei autovehicule au intrat în coliziune. În cele trei mașini se pare că se aflau în total șase persoane, însă doar una dintre acestea are nevoie de îngrijiri medicale.

Echipaje medicale și un echipaj al Serviciului Rutier s-au deplasat la locul producerii accidentului pentru a acorda primul ajutor persoanei rănite și, respectiv, pentru a efectua cercetări.

Polițiștii urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

În zonă circulația este blocată.

ACTUALIZARE

”În accident au fost implicate patru autovehicule, toate autoutilitare. Un conducător auto de 23 de ani, din Șieu Sfântu, care circula pe DN 17 spre Bistrița a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus. Aceasta din urmă a fost proiectată în alte două (una circula din sens opus și cealaltă în spatele primei)” a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

Toți cei patru șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La această oră, traficul se desfășoară cu dificultate, alternativ, pe un singur sens.

SURSA FOTO: Știri din Beclean

One comment

  1. Ciobanu e tot cioban, nu poate sa faca diferenta dintre un carosabil cu zapada sau polei, el conduce tot asa cum conduce de obicei, din pacate asa sunt cei mai multi care circula pe soselele patriei, cam 70-80% dintre ei asa merg, fara a tine cont de starea carosabilului si de a adapta viteza la conditiile de drum, omorand oameni nevinovati, din fericire acuma n-au existat victime, daca i-ar fi aceasta isprava invatatura de minte, dar peste ceva timp este posibil sa auzim iarasi de el.Daca in astfel de evenimente si-ar rupe doar ei capu n-ar fi nicio pierdere, pt ca asa nu ar mai avea ocazia sa distruga alte vieti.