Trei noi decese în rândul pacienţilor cu COVID-19 din Bistriţa-Năsăud. Bilanţul a ajuns la 63 de morți

Încă trei pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19 din judeţul Bistriţa-Năsăud au decedat în ultimele 24 de ore. Potrivit Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, au mai decedat două femei – de 70 și 46 de ani – și un bărbat de 80 de ani.

În ceea ce privește decesul femeii de 70 de ani, acesta a fost înregistrat la data de 19 iulie. Pacienta a fost internată în 7 iulie în secția Boli Infecțioase (Insuficiență respiratorie acută, Pneumonie atipică), fiind transferată în 19 iulie în secția de Anestezie și Terapie Intensivă, unde a și decedat. Femeie avea și de alte afecțiuni: hipertensiune arterială, diabet zaharat tip II, obezitate.

De asemenea, în ultimele 24 de ore a decedat și o femeie de doar 46 de ani. Aceasta a fost internată la data de 9 iulie în secția Medicină Internă (Insuficienta respiratorie acuta, Pneumonie), fiind transferată în 11 iulie în secția ATI, unde a decedat în 19 iulie. ”Pacientă cu obezitate, glicemie mare, fără alte antecedente cunoscute”, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Surse Ziar de Bistrița spun că femeia ar fi fost angajată a companiei Leoni, fiind al doilea deces înregistrat la acest agent economic în contextul pandemiei de coronavirus.

Totodată, și un bărbat de 80 de ani a fost răpus de o noul coronavirus. Acesta a fost internat în 7 iulie în secția Boli Infecțioase, unde a decedat în 20 iulie. Pacientul avea și alte comorbidități: diabet zaharat, insuficiență renală cronică.

Cu aceste trei noi decese, bilanţul negru a ajuns în Bistriţa – Năsăud la 63. La nivel național, bilanțul deceselor a urcat la 2.038.