Trei persoane, reținute pentru 24 de ore în urma scandalului din Năsăud

 

 

Trei bărbați au fost reținuți în urma scandalului din orașul Năsăud, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

”Ca urmare a cercetărilor efectuate, aseară, în jurul orei 23.00, polițiștii din Năsăud au dispus reținerea pentru 24 de ore a trei persoane. Este vorba despre 3 bărbați de 43, 21 și 19 ani”, a precizat Crina Sîrb.

Aceștia vor fi prezentați instanței astăzi, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că miercuri, în jurul prânzului, 8 persoane – 6 bărbați cu vârste cuprinse între 19-46 de an, și două femei de 27 și 44 de ani, pe fondul unor neînțelegeri, au fost implicate într-un scandal izbucnit în apropierea unei case de schimb valutar din Năsăud. Trei dintre persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

FOTO: Radu Sîrbu – Mesagerul B-N