Trei studenți din Bistrița primesc burse ”Nosa” de la Primăria Bistrița

În vederea stimulării obţinerii de performanţe şcolare, Primăria Bistrița acordă și anul acesta burse ”Nosa” unor studenţi cu rezultate deosebite la învăţătură. În ședința din 27 octombrie, Consiliul Local va analiza un proiect de hotărâre care prevede aprobarea acordării a trei astfel de burse unor studenți care au absolvit unul din liceele sau grupurile şcolare din Bistrița. 

Potrivit proiectului, în anul 2022, la Serviciul Educaţie, Tineret din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa au fost depuse un număr de 12 dosare, care au întrunit condiţiile pentru a intra în competiţie.

În urma evaluării dosarelor depuse, Comisia juridică şi administraţie publică locală a Consiliului Local Bistriţa a decis să acorde, pentru anul 2022, trei burse de merit ”Nosa”, ocupanţii locului al II-lea fiind la egalitate de puncte.

Pe baza clasamentului, cele trei Burse de merit „Nosa” revin studenţilor: Guzu Cristiana, studentă în anul I la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, Facultatea de Medicină, specializarea Medicină, care a totalizat 376 puncte, Măgheruşan Anda – Raluca, studentă în anul I Universitatea „Babeş – Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Litere, specializarea Română – Engleză, care a totalizat 276 de puncte şi Sima Mario – Robert, student în anul I la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Matematică şi Informatică, specializarea Informatică în limba Engleză, care a totalizat 276 puncte”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi analizat în ședința de joi a Consiliului Local Bistrița.

Bursa de merit ”Nosa” este în cuantum de 500 lei/lună și se acordă pe toată durata studiilor universitare de bază, până la obţinerea licenței.

Tot în ședința de joi, consilierii locali vor analiza un alt proiect privind aprobarea cuantumului burselor pentru elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bistriţa.

Astfel, cuantumul minim al burselor care vor fi acordate elevilor în anul şcolar 2022-2023  va fi de 500 de lei pentru bursa de performanță, 200 de lei pentru bursa de merit, 150 de lei  pentru bursa de studiu și de 200 de lei pentru bursa de ajutor social.

În anul şcolar 2021-2022, potrivit datelor furnizate de către unităţile de învăţământ din municipiu, au fost acordate un număr de 5.443 de burse după cum urmează: 3.736 burse de merit, 1.389 burse sociale şi 318 burse de studiu.