Un angajat de la salubrizare a predat Poliției o sacoșă în care erau 3.000 de lei, carduri bancare și documente

Un angajat al companiei care asigură serviciile de salubrizare în orașul Beclean a fost dat drept exemplu de Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Bărbatul a predat Poliției o sacoșă pe care a găsit-o și în care erau 3.000 de lei, carduri bancare și documente.

”Astăzi, dis-de-dimineață, pe la ora 05.00, în prima lui zi de lucru în cadrul firmei care asigură servicii de salubrizare în orașul Beclean, Marius a găsit o sacoșă în care se aflau mai multe documente personale, carduri bancare și suma de 3000 de lei. I-a dus de îndată la sediul Poliției, pentru a fi returnați păgubitului, după care și-a văzut, responsabil, de treabă. Pentru bunăvoința, spiritul civic și modestia de care a dat dovadă, îi mulțumim și-l dăm astăzi exemplu de „AȘA DA!”, precizează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.