Un bărbat de 73 de ani a decedat după ce a căzut într-un cămin destinat contoarelor de apă

Un bărbat în vârstă de 73 de ani a decedat, miercuri după-amiază, după ce a căzut într-un cămin destinat contoarelor de apă, la o adâncime de aproximativ doi metri.

Incidentul s-a petrecut în orașul-stațiune Sîngeorz-Băi, însă, deocamdată nu se cunosc toate circumstanțele.

Echipajele medicale au fost solicitate să intervină de urgență în zonă pentru a îi acorda primul ajutor bărbatului. Un echipaj SMURD de prim ajutor a pornit spre locul indicat în urma apelului la numărul unic de urgențe 112, dar până la sosirea medicilor, aparținătorii au reușit să îl scoată pe bărbat din cămin. ”Victima a fost scoasă de apartinatori dintr-un cămin de contoare de apă, de la o adâncime de circa 1,5 – 2 m” a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Din păcate, în ciuda eforturilor echipajelor de intervenție organismul bărbatului nu a răspuns manevrelor aplicate în cadrul protocolului de resuscitare, medicii fiind nevoiți să declare decesul.