Un bărbat din Feldru a murit după ce a căzut dintr-o căruță încărcată cu fân

Un bărbat din Feldru și-a pierdut viața, marți, după ce a căzut dintr-o căruță încărcată cu fân.

Astăzi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au intervenit la un eveniment semnalat în localitatea Feldru. Un bărbat de 70 de ani din Feldru, în timp ce transporta cu un atelaj hipo nutreț de pe un câmp din extravilanul localității, ar fi căzut din acesta, suferind leziuni care i-au provocat decesul”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Cu toate că la fața locului a intervenit un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, medicii au stabilit că bărbatul prezenta leziuni incompatibile cu viața, astfel că au fost nevoiți să îi declare decesul la locul solicitării.

Polițiștii au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, urmând să stabilească cauzele și modalitatea producerii evenimentului.