Un bistrițean s-a stins din viață în urma unui accident produs în Malta, iar soția sa a fost rănită. Comunitarea românilor din Malta adună bani pentru a ajuta familia îndoliată

”Un exemplu de om, tată a doi copii, căsătorit cu Irina, un român ce trăia în Malta de 7 ani de zile cu familia şi mama lui” așa este descris Dan Udrea, un bistrițean în vârstă de 38 de ani care și-a pierdut viața într-un tragic eveniment rutier petrecut în Malta. În timpul unei furtuni, peste mașina în care se afla a căzut un copac. Bărbatul a suferit răni care au fost incompatibile cu viața, în vreme ce soția sa a fost rănită, aflându-se în aceste momente într-un spital din Malta.

Românii din Malta s-au mobilizat pe o rețea de socializare pentru a ajuta familia îndoliată să facă toate demersurile necesare pentru înmormântare.

Apropiații vor ca trupul neînsuflețit al bărbatului să fie adus în țară pentru a fi înmormântat pe meleagurile natale, iar costurile pentru acest demers se estimează la aproximativ 5.000 de euro.

Am vorbit cu soţia lui la telefon pentru a mă asigura personal dacă solicită ajutor din partea celor ce vor să aline cu un mic gest imensa durere prin care trece toată familia. Cu vocea tremurândă şi un plâns ce nu îl pot descrie, Irina a spus „orice ajutor este bine venit” iar apoi nu a mai putut vorbi pentru câteva secunde. Este cumplit! La solicitarea ei, vă comunic că începând de astăzi până în ziua de marţi, 13 Februarie vom aduna bani de la cei ce doresc să ajute familia Udrea la cheltuielile de transport funerar din Malta în România şi de înmormântare” se mai precizează pe o rețea de socializare cu privire la acest caz.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe precizează că ”potrivit datelor obținute de către reprezentanții oficiului consular de la Catania, un cetățean român a decedat și altul a fost rănit. Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanții oficiului consular au luat legătura, în regim de urgență, cu cetățeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă și că membrii de familie au fost informați cu privire la acest incident. Consulatul României la Catania monitorizează cu prioritate situația, este în contact atât cu autoritățile locale, cât şi cu cetățeanul român și va oferi întreaga asistență consulară necesară, inclusiv pentru îndeplinirea formalităților legate de repatrierea trupului neînsuflețit al persoanei decedate”.

Anul trecut, un alt bistrițean care se afla în concendiu în Malta a suferit un atac cerebral și a decedat, iar românii din Malta s-au mobilizat exemplar și atunci. ”La cazul băiatului din Bistriţa de anul trecut, doar devizul transportului funerar a fost de 4900 de euro, dar a primit familia discount şi s-au achitat 3700 de euro. Fonduri strânse 8700 de euro în 48 de ore şi înmânaţi familiei îndurerate de faţă cu cei ce s-au oferit voluntari să strângă bani” se mai precizează pe același grup de pe rețeaua de socializare Facebook.

FOTO:   www.tvm.com.mt, www.gofundme.com