Un cartier de VILE se afundă-n noroi, FIX alături de strada “Radu Moldovan”, cea binecuvântată cu ASFALT-CADOU!

Radu Moldovan a fost scos din noroi de primarul Ovidiu Crețu și nici nu și-a intabulat bine casa, iar asfaltul a fost așternut în fața porții. Însuși premierul Victor Ponta a dat bani pe filieră guvernamentală și lucrările au demarat urgent, mai ales că Primăria Bistrița avea documentațiile și proiectele la sertar, special pregătite pentru această ocazie, orchestrată cu măiestrie.

În combinație a intrat Frasinul, firma care a câștigat licitația organizată. Modernizarea celor doi kilometri a costat 2.328.000 de lei și a fost realizată ca la carte de firma lui Traian Larionesi, un asfaltator de casă al Consiliului Județean.

 

 

d00DC 8C este singurul drum din municipiul Bistriţa care a obţinut finanţare de la bugetul de stat, în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală, asta în condiţiile în care Bistriţa are zeci de drumuri de pământ. DC 8 C cuprinde total strada Valea Rusului şi parţial străzile Viile cu Pomi, Ulmului şi Gorunului. Pe lângă Radu Moldovan, în zonă mai dețin proprietăți Cristian Parasca, șeful de la Finanțe, ofițeri de la S.R.I.  și alți oameni cu influență.

 

 

Cartierul de VILE se scufundă-n noroi! Au asfaltat un drum fără case, ce trece-alături!
OLYMPUS DIGITAL CAMERAOmul de afaceri Coloman Komlosi, zis Kalman a construit un cartier de vile în acea zonă, dar cartierul a fost lăsat în GLOD. Asfaltul a venit odată cu Radu Moldovan și nicidecum pe strada aglomerată, ci numai pe lateral pe un teren viran. Buldozerele dirijate orbește au asfaltat o uliță ce se oprește FIX la calea ferată, fără ca acolo să existe o traversare amenajată, care să facă legătura cu strada Emil Rebreanu, situată de cealaltă parte și să creeze un tot unitar.

 

 

OLYMPUS DIGITAL CAMERAPractic, au modernizat o FUNDĂTURĂ și din moment ce asfaltul a ocolit cartierul cu vile, se vede clar că hârtiile au fost urgentate cu prioritate pentru anumite case, fără a corespunde necesităților reale din teren. Pe sectorul ASFALTAT există foarte puține case, însă condițiile nou-create au săltat rapid prețul terenului viran. Proprietarii de vile construite acolo au fost SFIDAȚI de MAHĂRII ce-au tras foc la oala lor, lăsându-i pe muritorii de rând să se afunde în noroi.