Un lanț de magazine din Bistrița-Năsăud taxează decizia Austriei de a se opune aderării României la Spațiul Schengen

Un lanț de magazine din județul Bistrița-Năsăud taxează decizia Austriei de a se opune aderării României la Spațiul Schengen. 

Administratorul lanțului de magazine Punct, Dragoș Hârjoabă, care este și președintele AUR Bistrița-Năsăud, a anunțat că va retrage de la comercializare produsele austriece.

Voi retrage de la vânzare din toate magazinele Punct produsele austriece RedBull și Pfanner. Mulțumim, Austria!”, a scris Dragoș Hârjoabă pe o rețea de socializare.

Decizia lui Dragos Hârjoabă a venit după ce oficialii Austriei au anunțat că se opun aderării României la Spațiul Schengen.

Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat marţi, la Tirana, cu ocazia unui summit între Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, că Viena se opune aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Ministrul de interne a spus clar. Austria nu este de acord cu extinderea (n.r. – Spaţiului Schengen) cu România şi Bulgaria. Este nevoie de mai mult timp. Avem 75.000 de imigranţi ilegali neînregistraţi în Austria. Asta înseamnă că au trecut graniţa externă a Uniunii Europene şi au ajuns într-o ţară fără ieşire la mare, cum este Austria. Trebuie să răspundem mai întâi acestor întrebări legate de securitate”, a spus Nehammer, citat de agenţia bulgară de presă Novinite.

Despre decizia Austriei cu privire la aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie, preşedintele României, Klaus Iohannis, a precizat că „în continuare se discută şi se negociază”. „Nu ne vom opri din discutat şi negociat până în ultimul moment”, a afirmat şeful statului.

2 comments

  1. Ioan Dorel Codrea

    Corect ! Afară cu ei și cu toate afacerile lor din țara românească ! .

  2. Paul-Cristian Ghita

    Bine că Austria au știut să defriseze copacii romaniei și acum se opun la aderare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!