Un polițist din Bistrița-Năsăud a donat tablete unor elevi care provin din familii nevoiașe

Un polițist din Bistrița-Năsăud a adus bucurie pe chipul unor copilași care provin din familii cu situații materiale precare.

Prin prisma meseriei, agentul principal Florin Urs, șeful postului de poliție Parva, a întâlnit oameni în situații dificile. De curând, a aflat de cazul unei fetițe din Parva a cărei familie nu avea posibilitatea de a achiziționa o tabletă sau un laptop pentru a putea urma cursurile online.

„Am observat o fetiță din localitatea unde lucrez care, zilnic, mergea cu mama ei la o vecină pentru a putea urma cursurile online. Am luat imediat legatura cu directorul școlii și astfel am aflat că mai sunt și alți copii în situația ei”, a declarat polițistul.

Și-a implicat cunoscuții și prieteni apropiați din copilărie și astfel au reușit să adune împreună o sumă de bani cu care au achiziționat 16 tablete, iar 14 dintre acestea au ajuns astăzi la copii din familii cu dificultăți. Cinci dintre ele au rămas la copii din Parva, iar celelalte au fost cadoul, în avans, pentru alți elevi harnici din localitățile: Salva, Rebrișoara, Rebra și Feldru.

Bucuria de pe chipul lor a fost cea mai mare răsplată pentru polițist și pentru toți cei care l-au susținut în acest demers.