Un proiect care vizează intervenții la Catedrala Ortodoxă Sfântul Nicolae din orașul Năsăud a obținut finanțare de la Institutul Național de Patrimoniu

FOTO: Puițău Emilian

Institutul Național de Patrimoniu a aprobat acordarea unei finanțări în valoare de 200.000 lei pentru un proiect care vizează intervenții la Catedrala Ortodoxă Sfântul Nicolae din orașul Năsăud.

Potrivit primarului orașului Năsăud, Mircea Romocea, proiectul a fost întocmit în baza unui parteneriat încheiat între Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Năsăud și Primăria Năsăud și a fost depus în vederea finanțării la data de 30 iunie 2020.

”Documentația tehnică precum și consultanța în vederea depunerii proiectului au fost asigurate de către o echipă de experți din cadrul firmei S.C. UTILITAS S.R.L., din Cluj Napoca. (…) Datorită vastei experiențe a acestora în domeniul managementului proiectelor care au ca obiectiv finanțarea monumentelor istorice, proiectul nostru a obținut un punctaj de 76 de puncte, clasând-ul pe locul 7 în clasamentul proiectelor finanțate. Principiile care au dus la selecția proiectului au fost stricte, criteriul de baza fiind cel al promovării competitivității și al unui sistem concurențial deschis, acordarea finanțărilor făcându-se prin selecția nediscriminatorie a proiectelor”, a declarat primarul Mircea Romocea.

Activitățile eligibile din cadrul proiectului vizează:

  • intervenții directe – consolidare e elementelor structurale şi de arhitectură;
  • intervenții indirecte – sprijiniri, eșafodaje, acoperiri de protecție;
  • lucrări conexe – desfacere/refacere a instalațiilor/echipamentelor, finisajelor interioare exterioare, învelitorilor și altor elemente, necesare pentru realizarea intervențiilor.

Finanțarea proiectului se va face din fondul Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea 2020, Apelul de proiecte pentru protejarea și promovarea monumentelor istorice.

Catedrala Ortodoxă Sfântul Nicolae din Năsăud a fost inclusă în categoria monumentelor istorice în anul 2016, printr-un demers al Primăriei orașului Năsăud.

https://www.facebook.com/PrimariaNasaud/posts/3529628213726360