Un pui de urs rănit a fost găsit în localitatea Chiraleș!

pui de urs

Jandarmii bistrițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui pui de urs ranit găsit de lucrătorii silvici.

Sâmbătă în jurul amiezii, la marginea localității Chiraleș, înspre Lechința, a fost găsit un pui de urs care este destul de grav rănit la o lăbuță. Jandarmii au intervenit pentru izolarea zonei și protejarea anumitor persoane care s-ar fi putut afla la munci agricole în imediata apropiere, în cazul în care în zonă ar fi apărut ursoaica.

La fața locului a intervenit administratorul fondului de vânătoare, care a transportat puiul de urs la un medic veterinar pentru acordarea unor îngrijiri medicale de specialitate.

Ulterior, organele abilitate urmează a stabili unde va fi transportat animalul.