Un singur absolvent de liceu din Bistrița-Năsăud a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat. Peste 700 de candidați au fost respinși

 -  -  12940



 

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie 2019 au fost publicate luni, 8 iulie.

Potrivit datelor publicate de Ministerul Educației Naționale, la nivelul județului Bistrița-Năsăud a existat o singură medie de 10. Aceasta a fost obținută de Ilinca-Elena Sava de la Colegiul Național ”Andrei Mureșanu” Bistrița, specializarea Științe ale Naturii.

Pe locul doi în ierarhia mediilor de la nivelul județean se situează un elev al Colegiului Național ”George Coșbuc” din Năsăud, specializatea Matematică – Informativă. Este vorba despre Ioan Paul Petru Tîrlișan, care a obținut media 9,96.

De asemenea, pe locul trei la nivel județean s-a situat un elev al Colegiului Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița, de la specializarea Matematică – Informatică – Ștefan Cristian Borodi, care a obținut media 9,95. Cu aceeași medie mai sunt alți doi elvi de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” – Cristina Laura Brici (specializarea Științe Sociale) și Denisa Gabriela Neagu (specializarea Științe ale Naturii).

În total, medii cuprinse între 9,90 și 9,99 au obținut opt absolvenți de liceu din Bistrița-Năsăud.

De asemenea, 317 candidați au obținut medii cuprinse între 9,00 și 10,00. Alți 1.305 absolvenți au fost declarați reușiți (aceștia obținând minim media 6).

La sesiunea iunie -iulie 2019 a examenului de Bacalaureat, peste 700 de candidați au fost declarați respinși, iar 122 nu s-au prezentat la probele scrise.

Toate rezultatele pot fi consultate AICI.

Candidații nemulţumiţi de note pot depune contestaţii luni, până la ora 16.00, urmând ca rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat să fie afișate în 13 iulie.

În această sesiune, în județul Bistrița-Năsăud s-au înscris 2.137 de candidați. Aceștia au susținut probele în șapte centre de examen. Patru elevi au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă.

12 bookmark
0 notes
665 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.