Un tânăr de 23 de ani din Sărata a murit după ce a fost accidentat mortal de o locomotivă

Un tânăr de doar 23 de ani din Sărata și-a pierdut viața după ce a fost accidentat mortal de o locomotivă.

Teribilul accident s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 00:00, între localitățile Sărata și Viișoara. Tânărul a fost accidentat de o locomotivă, la fața locului fiind solicitată de urgență intervenția echipajelor medicale. Însă, când echipajele de intervenție au ajuns la locul indicat, au găsit un bărbat care prezenta leziuni incompatibile cu viața. În aceste condiții, medicii au fost nevoiți să declare decesul.

În acest caz, polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care accidentul s-a produs.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, în urma cercetărilor s-a stabilit că ”la km CF 55 + 200 m, locomotiva izolată nr. 182, care circula pe relația Sărățel-Bistrița, a surprins și accidentat mortal o persoană care se afla în gabaritul căii ferate. Victima a fost identificată ca fiind un tânar de 23 de ani, din Sărata”.

Polițiștii Postului de Politie Transporturi Feroviare Bistrița au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurarilor în care a avut loc evenimentul.

FOTO: arhivă