UPDATE: Ofițerii anticorupție din Bistrița-Năsăud au prins în flagrant un bărbat care s-ar fi dat drept procuror DNA și ar fi luat mită

Un bărbat care ar fi pretins că poate să intervină în soluționarea unui dosar penal și i-ar fi cerut unei alte persoane diferite foloase a fost prins de ofițerii anticorupție din Bistrița-Năsăud în flagrant, în timp ce lua mită. La această oră se efectuează o percheziţie la domiciliul suspectului. UPDATE: Bărbatul s-ar fi dat drept procuror DNA. 

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au realizat prinderea în flagrant a unei persoane fără calitate specială, în timp ce primea suma de 1.000 lei şi mai multe bunuri de la un martor denunţător, pretinzând că poate să intervină în soluţionarea unui dosar penal”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud.

În fapt, acesta şi-a arogat o calitate falsă şi, sub pretextul că poate să soluţioneze un dosar penal, deşi nu avea nicio legătură cu situaţia, a pretins şi primit initial, de la denunţător, suma de 3.000 lei, precum şi produse alimentare (carne de vânat). Ulterior, ca urmare a denunţului formulat, a fost sesizată unitatea de parchet competentă, acţiunea de prindere în flagrant fiind realizată în municipiul Bucureşti, cu sprijinul Serviciului Operaţii – structura centrală a D..G.A.”, se mai arată în același document.

La această oră se efectuează o percheziţie la domiciliul suspectului, urmând să fie pus în executare mandatul de conducere la unitatea de parchet în vederea audierii acestuia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bistriţa Năsăud – SICE.

ACTUALIZARE

Potrivit Gazeta de Bistrița, se pare că ar fi vorba despre un bărbat din București, care s-ar fi dat drept procuror DNA și i-ar fi promis unei persoane din Bistrița-Năsăud că poate interveni într-un dosar care l-ar viza pe primarul comunei Livezile, Traian Simionca. ”Concret, persoana din Bistrița-Năsăud ar fi vrut să fie ajutată să depună o plângere împotriva primarului Traian Simionca. Pentru aceasta, falsul procuror ar fi solicitat bani și alte bunuri”, scrie Gazeta de Bistrița.

One comment

  1. Balan Marius- contribuabil

    Nici DNA-ul nu mai e ce a fost odata ! Tara plina de infractori. Pfui Doamne !