Ușeriu a făcut-o “his way!” A fugit o zi și o noapte din Tihuța până-n Cluj! VEZI intrarea TRIUMFALĂ pe Cluj Arena

Azi-dimineață, Tibi Ușeriu a intrat pe Cluj Arena, în aplauzele susținătorilor săi și a luat start-ul în cadrul unui maraton internațional. Ușeriu a alergat o zi și o noapte în condții infernale, susținut frenetic de sute de voluntari ai Tășuelasa Social, dar și de prieteni care au alergat alături de el, pe porțiuni mai scurte.

VEZI intrarea trimfală a lui Ușeriu, pe Cluj Arena!

Pe tot parcursul traseului, Ușeriu a făcut câteva pauze de hidratare și a fost în periodic monitorizat de o echipă de medici.

useriuScopul acestui gest nobil: sprijinirea Asociației “Claudia Safta”, iar prin gestul său, Ușeriu vrea să adune fonduri din donații pentru susținerea tinerilor cu insuficiență renală cronică tratați prin hemodializă, dializă peritoneală și transplant renal, îngrijiți de Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Claudia Safta”. Din Tihuța până-n Cluj, Ușeriu a fost aclamat de tineri susținători ai acestui demers, o parte din ei fiind membri ai Asociației Tășuleasa Social.

 

Tibi Useriu a plecat din Pasul Tihuta, de la Tășuleasa Social în data de 18 aprilie, la ora 10:00. A trecut prin Bistrita, la ora 13:30, prin Beclean în jurul orei 19:00, în Dej la ora 23:00, Gherla (pe centura) pe la ora 02:00 (19 aprilie), OMV Apahida la 06:00 si la Cluj Arena a sosit în jurul orei 09:00, unde a participat la Maratonul Internațional Cluj Napoca.