USR-iștii și-au găsit om de primar pe Năsăud! Acum sunt 2 lupi tineri care vor să-l ȚÂPE pe Romocea: Emilian Gabor (USR) și Dorin Vlașin (PNL)!

USR Năsăud – o nouă conducere și o țintă ambițioasă: Primăria orașului Năsăud

Începând cu luna august 2019, filiala locală Năsăud a Uniunii Salvați România (USR) are o nouă conducere, statutar aleasă prin votul universal al membrilor organizației.Astfel, pentru următorii doi ani, Biroul Local USR Năsăud va fi format din președintele Ioan-Emilian Gabor, acesta fiind și Vicepreședinte al organizației județene USR Bistrița-Năsăud, precum și din vicepreședinții Sorin Istrate, Dorel Ionașc, Mălin Scridon și Pavel Bulea. Echipa USR Năsăud, condusă de aceștia, va gestiona campania electorală și alegerile locale din iunie 2020, având ca obiectiv câștigarea fotoliului de primar și a majorității în Consiliul Local Năsăud.

Declarația președintelui USR Năsăud, dl. Emilian Gabor:

„Doresc să le mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată.
Îmi propun să dau o altă dinamică filialei locale și să ridicăm standardele privind modul în care se face politică la nivel local, venind cu noi moduri de abordare, adaptate timpului în care trăim și cu un program de activitate cu care fiecare cetățean să se identifice și să simtă că vocea sa este auzită.”

În prezent, filiala locală USR Năsăud desfășoară un program intensiv de strângere de semnături pentru susținerea candidatului Alianței 2020 USR PLUS, Dan Barna.

 

Mircea Romocea (63 de ani) se apropie de pensie! Viceprimarul Vlașin și USR-istul Gabor vor să fie primari în locul lui!

 

Mircea Romocea se află la al 2-lea mandat de primar pe Năsăud, după ce în 2012 a câștigat detașat în fața lui Dumitru Mureșan (acum, consilier județean PNL).

În 2016, Romocea a luat 2.360 voturi (54%), Vlașin -1.120 de voturi (26%). Pentru alegerile din 2020, viceprimarul Vlașin e favorit pentru o candidatură din partea PNL Năsăud, iar Emilian Gabor se vrea primar din partea USR Năsăud.

Mircea Romocea ar putea fi spulberat de o eventuală alianță PNL – USR, dar în același timp ar putea profita de lupta dintre cei tineri și astfel ar prinde al 3-lea mandat de primar, de data asta ca pensionar. 

foto: Dorel Vlașin, viceprimar PNL

foto: Emilian Gabor, lider USR Năsăud

 

Scorul pe Năsăud, la europarlamentare: USR-PLUS – 16,45%, PNL – 39,52% și PSD – 21,65%.