USR-iști la Bruxelles! Viceprimarul Călin Stan în vizită de lucru la cabinetul europarlamentarului Vlad Botoș!

Viceprimarul USR Călin Stan și consilierul local Emilian Gabor (Năsăud) au fost prezenți la Bruxelles, la invitația europarlamentarului Vlad Botoș.  Din Delegația USR au făcut parte mai mulți lideri ai partidului.

Timp de 3 zile, aceștia  au dezbătut diverse strategii de dezvoltare a comunităților locale dar și mecanisme de atragere a fondurilor europene.

„Din această experiență, pentru care îi mulțumesc lui Vlad Botoș, cel mai tare m-au impresionat colegii din județul Timiș (cu care am împărțit această vizită), care mi-au transmis și mie din energia și cunoștințele lor, și mi-au prezentat anumite proiecte pe care ei doresc să le implementeze în comunitățile lor, proiecte foarte bune ce se pot replica și în localitățile din Bistrița-Năsăud, și cu care cu siguranță voi colabora pe viitor. Colegii din Timiș sunt oameni hotărâți și puși pe fapte mari, așa că dacă am prieteni în listă cu domiciliul în jud. Timiș, le spun că pot să stea liniștiți pentru că au cu cine vota la alegerile locale din 2020.

Per total a fost o experiență foarte productivă pentru care le mulțumesc tuturor celor implicați, în special celor care s-au ocupat de partea de organizare.” – a transmis Emilian Gabor, consilier local USR Năsăud.