Val de frig în Bistrița-Năsăud. ”Iarna îşi ascute colții”

FOTO: Cornel Ciocan

Pe parcursul zilelor viitoare, un val de aer polar va cuprinde județul Bistrița-Năsăud, temperaturile urmând să coboare sub mediile multianuale ale perioadei, informează administratorul Asociației Meteo.BN, Mihai Bălan. 

Potrivit acestuia, sunt vizate zilele de 5, 6, 7, 8 și 9 februarie.

”În zilele următoare, iarna îşi ascute colții prin județul nostru, regimul termic coborând sub mediile multianuale ale perioadei. Astfel, un val de aer polar va poposi pe la noi şi se pare că are de gând să stagneze câteva zile bune. Începând de duminică dimineață şi cel puțin până joi, valorile termice din cursul nopților şi al dimineților vor scădea, pe arii extinse, sub pragul de ger ( -10°C ). În zonele cele mai joase de relief, în depresiuni şi pe văile adânci, sunt posibile, local, valori sub -15°C, până spre, izolat, -17/18°C. Un rol major, în cazul temperaturilor extreme îl va juca nebulozitatea, care în acest moment este foarte greu de prognozat. Vom vedea în fiecare zi şi voi reveni cu update-uri. Cert este că majoritatea temperaturilor minime vor fi în ecartul -15°C – -12°C, la nivel de județ”, spune Mihai Bălan.

Sursa citată adaugă că, pe tot parcursul perioadei analizate, precipitațiile vor lipsi, fulguieli trecătoare mai fiind posibile în zonele montane.