Valutist din Bistrița, cercetat de polițiști pentru evaziune fiscală și spălare de bani

Un bărbat din Bistrița s-a ales cu dosar penal și este cercetat de polițiști pentru că ar fi desfășurat activități ilicite de schimb valutar.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud, ag. pr. Paul Rodilă, în urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, începând cu anul 2019 și până în prezent, bărbatul ar fi desfășurat ”activități de schimb valutar către diferite persoane în afara cadrului legislativ în domeniu și fără a fi autorizat sau înregistrat în acest sens”.

În plus, acesta nu ar fi declarat organelor fiscale veniturile obținute din efectuarea acestor activități. Astfel, bărbatul ”ar fi ascuns sursa impozabilă ori taxabilă în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, reintroducând mai apoi banii obținuți în circuit cu scopul ascunderii originii ilicite a acestora”, a mai precizat Rodilă.

În aceste condiții, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au întocmit dosar penal și îl cercetează pe bărbat pentru săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, evaziune fiscală și spălare a banilor.

3 comments

  1. Si valutistii au facut averi fara sa plateasca impzit sau cass, dar pe samsarii de masini care castiga mii de euro cu vanzarea de masini cu kilometraj modificat, nu ii vedeti…

  2. Adrian Florin Chereji

    Oare era unul care face concurenta „neloiala” valutistilor de la Piata Decebal si Sugalete care sunt protejati de politie?

  3. Sa înțelegem ca avem evaziune fiscala la Bistrița?
    Evrika! Am descoperit și evazionistul! Super! Doar un singur infractor la schimb valutar, unul singurel, restul cum de nu ia la văzut nimeni?