Venit suplimentar de 1.300 de euro/lună pentru Spitalul Județean Bistrița-Năsăud, din închirierea panourilor publicitare

Inițiativa de a transforma panourile de gard din zona noii Unități de Primiri Urgențe în panouri publicitare s-a dovedit a fi un real succes, potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, unitatea medicale reușind să închirieze toate cele 12 panouri.

”În urma licitației organizată miercuri, toate cele 12 panouri publicitare au fost atribuite, urmând ca lunar 1.300 de euro să intre în contul spitalului, bani care vor fi utilizați pentru susținerea alocației de hrană majorate de spital. Mulțumim tuturor celor care au răspuns invitației noastre și au participat la licitație”, a anunțat Gabriel Lazany.

Reamintim că gardul de la limita de proprietate din zona noii Unități de Primiri Urgențe a fost transformată în zonă publicitară, panoul de gard devenind panou publicitar.

Închirierea panourilor publicitare s-a făcut prin organizarea unei licitații cu strigare.