Veste proastă pentru elevii din municipiul Bistrița care circulau gratis cu autobuzele Transmixt

FOTO: arhivă

Compania Transmixt a dat o veste proastă pentru elevii din Bistrița și localitățile aparținătoare municipiului, care beneficiau de gratuitate pentru călătoriile cu autobuzul. Începând cu data de 1 martie, aceștia vor fi nevoiți să își cumpere bilet.

”Dragi elevi navetiști, urmare faptului că până la această dată nu a fost reglementată legal procedura de decontare a navetei, cu părere de rău vă anunțăm că începând de luni, 1 martie 2021, legitimațiile gratuite de transport (legitimațiile galbene) eliberate pentru al II-lea semestru școlar nu vor mai fi valabile”, au anunțat reprezentanții companiei Transmixt Bistrița.

Astfel, în aceste condiții, elevii vor fi nevoiți să își cumpere bilet de autobuz pentru ruta pe care se deplasează.

În speranța că această situație va fi de scurtă durată, vă sugerăm să păstrați legitimațiile de călătorie pe care le aveți deja. Dacă noile reglementări pe care le așteptăm împreună nu modifică fundamental procedura de eliberare a legitimațiilor, acestea vor fi reactivate. Vom reveni cu detalii după apariția legislației specifice”, a mai adăugat Transmixt.