Vezi bilanțul de la Pârtia de schi Cocoș! Cât a funcționat în acest an, câți bani a adus bugetului local și cât a costat întreținerea ei?

 -  -  8159


Pârtia de schi Cocoş, obiectiv pe care Primăria Bistriţa l-a construit cu bani obținuți prin accesarea unui credit bancar, a încheiat sezonul 2018 – 2019 cu un total de 14 zile de funcționare, cu doar patru mai mult față de sezonul precedent.

La solicitarea Ziar de Bistrița, purtătorul de cuvânt al administrației locale, Mihai Ruști, a oferit un bilanț privind perioada de funcționare a pârtiei și încasările obținute din vânzarea cartelelor pentru utilizarea telescaunului.

Astfel, potrivit datelor Primăriei Bistrița, Pârtia de schi Cocoș a funcționat în sezonul 2018 -2019, timp de 14 zile. Dintre acestea, doar cinci zile au fost întregi, adică s-a putut schia atât pe timpul zilei, cât și în nocturnă. În alte trei zile, pârtia a funcționat doar pe timpul zilei, între orele 09:00 -13:00, și în alte șase zile, pârtia a fost deschisă doar în nocturnă, în intervalul orar 18:00 – 21:00.

Pe parcursul celor 14 zile în care pârtia a funcționat au fost vândute 4.703 cartele de acces, iar din vânzarea acestora s-a încasat suma de 129.855 lei, cu circa 15.000 lei mai mult decât în sezonul precedent.

În ceea ce privește cheltuielile privind întreţinerea şi funcţionarea pârtiei, numai în luna ianuarie a acestui an, acestea au fost de aproximativ 80.000 lei. Cea mai mare parte din această sumă – 52.000 de lei a vizat plata salariilor angajaților care asigură funcționarea pârtiei. De asemenea, aproximativ 15.000 de lei au reprezentat cheltuieli privind plata energiei electrice și încă 12.000 de lei plata efectuată pentru serviciile de pază asigurate în zona pârtiei.

Pârtia este construită la altitudinea maximă de 680 metri, este dotată cu telescaun, instalație de nocturnă și tunuri de zăpadă. Are o lungime de 1.300 m, iar transportul pe cablu este asigurat de un telescaun cu patru locuri. Aceasta este întreținută de o echipă a Primăriei Bistrița, iar telescaunul este operat tot de personalul propriu autorizat al Primăriei Bistrița din cadrul Direcției Educație, Turism.

În ceea ce privește tarifele, Consiliul Local al municipiului Bistrița a adoptat, anul trecut, un proiect de hotărâre prin care s-au majorat tarifele începând cu anul 2019:

În sezonul 2017- 2018, pârtia de schi a funcționat aproximativ 10 zile, iar atunci costurile privind întreținerea s-au ridicat la suma de 202.834 de lei. Vorbim aici despre perioada cuprinsă între lunile noiembrie 2017 – februarie 2018 inclusiv.

Reamintim că primarul Ovidiu Crețu a precizat că investițiile de la pârtia de schi se ridică la suma de 4,4 milioane de euro, din care circa 2 milioane de euro a reprezentat investiția privind achiziția telescaunului. Primarul a mai spus că această sumă este FĂRĂ TVA. Lucrările la pârtia de schi au fost efectuate de firma Kranz Eurocenter SRL din Piteşti, iar echipamentele au fost furnizate de firma austriacă Doppelmayr. Investiția a fost realizată cu bani din bugetul local și dintr-un împrumut accesat de Primăria Bistrița.

8 bookmark
0 notes
159 views
bookmark icon

Write a comment...

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.