Vezi ce proiecte ar putea primi finanțare nerambursabilă de la Primăria Bistrița

Un număr de 25 de proiecte depuse de persoane fizice, asociaţii, fundaţii şi cultele religioase ar putea primi finanțare nerambursabilă de la Primăria Bistrița.

Consiliul Local Bistrița se va reuni în ședință ordinară pe data de 27 martie, pe masa consilierilor aflându-se un proiect de hotărâre care prevede stabilirea beneficiarilor finanțărilor nerambursabile alocate din bugetul local.

Potrivit Primăriei Bistrița, în perioada 18 februarie – 9 martie 2020, când a avut loc sesiunea de depunere a proiectelor, au fost depuse un număr total de 42 de proiecte ale persoanelor fizice, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor religioase, care solicită finanţare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistriţa. Instituția a pus la bătaie suma totală de 300.000 de lei, acesta fiind distribuită pe mai multe domenii, precum cultură, tineret, sport, social.

Toate proiectele depuse au fost evaluate de către comisii special constituite în acest sens, iar după finalizarea procedurii de evaluare, au fost propuse spre finanţare 25 de proiecte, în valoare totală de 295.148,04 lei. Suma de 4.851,96 lei rămasă nealocată, va fi trecută în fondul de rezervă bugetară, constituit în bugetul local de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa.

Iată proiectele propuse spre a obține finanțare:

Proiectele care au obţinut un punctaj general de cel puţin 60 de puncte dar care, în urma aplicării mecanismului finanţării în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, nu se încadrează în limita fondurilor aprobate prin Programul anual, au fost trecute de către fiecare comisie pe o listă de rezervă:

Între Consiliul Local al municipiului Bistriţa şi solicitanţii selectaţi se vor încheia contracte de cofinanţare, după împlinirea termenului de 6 zile, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data comunicării rezultatului final al sesiunii de selecţie a proiectelor.