Vezi cine cântă la Bistrița Folk anul acesta! De-aici puteți descărca și regulamentul concursului de folk de la Bistrița!

Festivalul Bistrița Folk se desfășoară în perioada 17-18 noiembrie, la Sala Dacia. Primăria Bistrița a refuzat să finanțeze acest eveniment, care într-un final se va organiza sub egida Consiliului Județean.

Recitaluri extraordinare:

Vineri, 17 noiembrie, ora 18

DUCU BERTZI & FRIENDS
Grupul ECOUL
ADRIAN IVANIȚCHI
VALI ȘERBAN &
FLORIN SĂSĂRMAN
GHEORGHE ANI

Sâmbătă, 18 noiembrie, ora 18

ȘTEFAN HRUȘCĂ
IURIE SADOVNIC ORHEIANUL
(Republica Moldova)
ADI BEZNĂ
COSMIN VAMAN &
ALEXANDRA ANDREI

Invitat special poetul ADRIAN POPESCU
Prezintă FLORIN SĂSĂRMAN

Biletele se găsesc la casieria Centrului Cultural Dacia;

 

Regulament Festivalul Naţional Concurs pentru Tineret „Bistriţa folk”

Organizatori:

Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Culturală România din inima mea, cu sprijinul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Perioada:

17 – 18 noiembrie 2017

Festivalul Concurs pentru Tineret „Bistriţa Folk” este rezervat creatorilor şi interpreţilor de muzică folk cu vârsta până la 25 de ani. Înscrierile în concurs se fac pe bază de „Fişă de înscriere”, care va putea fi descărcată de pe site-ul www.cjcbn.ro secțiunea ”Muzică clasică și modernă” şi care va fi expediată prin mail pe adresa diligentadebizant@yahoo.com până la data de 10 noiembrie. Persoana de contact este Florin Săsărman, tel. 0744 613 502.

DESCARCĂ Formularul de inscriere concurenti – Bistrita Folk

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru preselecţie, concurenţii (grupuri sau solişti) vor trimite 2 piese folk demo în format mp3 sau wave (compoziţii proprii sau prelucrări), prin mail la adresa diligentadebizant@yahoo.com până la data de 10 noiembrie 2017.

Interpreţii admişi în concurs vor fi anunţaţi telefonic sau prin mail în data de 12 noiembrie, pentru aceştia cheltuielile de cazare şi masă urmând a fi suportate de către organizatori .

Nu sunt admişi în concurs soliştii sau grupurile care au câştigat concursul la una dintre precedentele 5 ediţii ale festivalului.

Juriul, format din personalităţi implicate activ în fenomenul folk românesc, va acorda premii şi menţiuni în bani şi obiecte.
Valoarea premiilor acordate va fi urmatoarea:

Premiul I – 1.200 lei net,
Premiul II – 1.000 lei,
Premiul III – 800 lei.
Vor fi acordate şi două premii speciale.

Festivalul Concurs pentru Tineret „Bistriţa folk” se va desfăşura în perioada 17 – 18 noiembrie 2017 la Centrul Cultural „Dacia”, din Bistriţa.