Viceprimarul Sorin Hangan: Reducem birocrația și simplificăm procedurile în serviciile de urbanism și servicii sociale

Municipiul Bistrița va implementa un proiect prin care își propune să reducă birocrația și să simplifice procedurile în serviciile de urbanism și servicii sociale, a anunțat viceprimarul Sorin Hangan.

În cadrul proiectului intitulat ”Implementarea de proceduri simplificate pentru reducerea birocrației pentru cetățeni la nivelul municipiului Bistrița în domenii de activitate cu competență partajată asistență socială și urbanism” vor fi implicați 135 de funcționari, angajați ai administrației publice a municipiului Bistrița, personal cu funcție de conducere/execuție și/sau aleși locali.

Grupul țintă va participa la cursuri de formare și la un schimb de experiență cu autorități sau instituții ale administrațiilor publice internaționale, iar la nivelul Primăriei Bistrița va fi implementat un pachet de soluții informatice pentru servicii online destinate cetățenilor.

Obiectivul general al proiectului vizează furnizarea de servicii mai bune într-un mod mai eficient și orientat către cetățeni prin utilizarea tehnologiei digitale și a inteligenței artificiale în domeniul urbanismului și al asistentei sociale”, precizează viceprimarul Sorin Hangan.

Proiectul este finanțat din fonduri europene, valoarea totală a acestuia fiind de circa două milioane de lei. Data estimată de finalizare a proiectului este 16 octombrie 2023,  durata de implementare fiind de 16 de luni.