VIDEO: Continuă lucrările pe DJ 172, tronsonul Cociu – Mocod – Zagra

Lucrările de reabilitare a unui tronson în lungime de 24 de km din Drumul Județean 172 (Cociu – Mocod – Zagra) continuă, a anunțat Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

”Lucrările merg înainte pe DJ 172 • Cociu – Mocod – Zagra (24 km), se fac ascultând nevoile oamenilor și așa cum ne-am asumat, în câteva luni, mergem pe drum bun, dintr-un capăt în altul al tronsonului”, a anunțat președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Lucrările sunt executate de asocierea dintre SC Frasinul SRL, Hydrostory AD și Someș-Top Grup SRL, companii care oferă o garanție de 6 ani pe lucrările executate. 

Valoarea totală a investiției este de 70,3 milioane lei (circa 14 milioane euro), finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.