VIDEO: Cristina Iurișniți a făcut o ”scurtă diagnoză” a măsurilor care au agravat criza din învăţământ

Deputatul din partea Uniunii Salvați România filiala Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, care face parte din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a susţinut luni, 5 martie, cu ocazia dezbaterii moţiunii simple „Educaţi România, nu o pesedizaţi!” un discurs în care a vorbit atât despre Bacalaureatul ilegal, cât și despre Editura unică şi Legea manualului. Deputatul bistrițean spune că în învățământ ”totul se vrea unic şi controlat”.
După mai bine de un an de când coaliția de guvernare PSD-ALDE a preluat puterea, sistemul educațional din România este în continuare Cenușăreasa de serviciu a societății ca urmare a subfinanțării cronice. Guvernare haotică, cu schimbări intempestive, decizii nefondate, strategii lipsite de orice predictibilitate pe termen mediu şi lung pentru a consolida un sistem care se află la baza tuturor societăților prospere şi avansate, învățământul românesc se află într-o continuă ,,stare de asediu”, date fiind politicile iresponsabile, ilegale și extrem de periculoase pentru dimensiunea europeană a școlii românești. În același timp, niciunul dintre cei trei miniștri care s-au succedat în cele 14 luni la conducerea Ministerului Educației nu a reușit să pună în aplicare programul de guvernare și să prezinte un plan de acțiune coerent, eficient și predictibil pentru mandatul pe care și l-au asumat. Domnule ministru,dacă privim retrospectiv, actul de guvernare întreprins în domeniul educației, vom observa o profundă lipsă de viziune, acțiuni întreprinse doar de dragul acțiunii și, cel mai grav, o încălcare constantă a principiilor legalității, transparenței și al interesului superior al copilului şi mai ales o îndepărtare de la valorile democratice europene, fundamentale consolidării statului de drept din România” a afirmat Cristina Iurișniți.

Parlamentarul bistrițean a făcut ””o scurtă diagnoză” a sistemului, enumerând doar câteva dintre ultimele măsuri care, în opinia sa, ”au agravat criza din învățământ care suferă de peste 20 de ani de mult prea multe schimbări dictate de interese politice
Cristina Iurişniţi a menţionat, între măsurile care au agravat criza din învăţământ, se numără legea manualului, comasarea unităților de învățământ şi editura unică.
Camera Deputaţilor a dezbătut luni moţiunea simplă pe Educaţie, iniţiată de liberali, votul urmând să fie dat miercuri.