VIDEO: Daniel Suciu: ”A fost provocarea vieții mele să conduc cel mai greu și cel mai mare minister din Guvernul României!”

ziar de bistrita daniel suciu

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Daniel Suciu, a vorbit, joi, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, despre cele 8 luni pe care le-a petrecut la conducerea ministerului, făcând totodată și un bilanț al investițiilor realizate în județul Bistrița-Năsăud prin intermediul ministerului și instituțiilor subordonate acestuia.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/404420717102994/

Potrivit social democratului Daniel Suciu, fotoliul de ministru a reprezentat pentru el cea mai mare provocare de până acum.

”Înainte de toate vreau să spun că a fost provocarea vieții mele  ca în ultimele 8 luni de zile să conduc cel mai greu, îmi asum ceea ce spun, și cel mai mare minister din Guvernul României. Am avut enorm de multe lucruri de învățat în toată această perioadă și atunci când patima politică va fi lăsată deoparte, lucrurile pe care Guvernul pe care le-a făcut în fiecare județ, inclusiv în Bistrița-Năsăud, vor fi recunoscute la adevărata lor valoare. Și pentru că vă spuneam de cel mai mare și cel mai greu minister, specific despre ce este vorba. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu cele 7 instituții subordonate, înseamnă 7.000 de oameni angajați, înseamnă 17.000 de contracte de finanțare, atât pe fonduri guvernamentale, cât și europene și 18 miliarde de euro în gestiune”, a spus Daniel Suciu, fostul ministru făcând ulterior o trecere în revistă a investițiilor de la nivelul județului Bistrița-Năsăud derulate cu fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală etapele I și II, cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional, dar și cele derulate prin intermediul Companiei Naționale de Investiții.

”Mult hulitul PNDL, care acum este susținut, lăudat și continuat de către actualii guvernanți, înseamnă pentru județul Bistrița-Năsăud 162 de drumuri comunale, județene, străzi, zone pietonale și poduri, 105 școli, grădinițe și creșe, 16 unități sanitare, 18 sisteme de iluminat public, 51 de sisteme de alimentare cu apă și canalizare și 14 alte obiective. În total, sunt proiect în valoare de peste un miliard de lei, iar în cursul anului 2019, în decursul mandatului meu am promovat 19 obiective noi, în valoare de circa 100 de milioane de lei, printre beneficiari aflându-se și comunități conduse de primari PNL. Mă refer la Feldru, Nușeni, Șieuț, Chiochiș și la Șieu Măgheruș”, a mai spus Daniel Suciu. Fostul ministru a mai completat că nicio comunitate din județul Bistrița-Năsăud, cu excepția comunei Telciu care nu a cerut la momentul respectiv, nu se află în ipostaza de a nu avea proiecte finanțate pe PNDL.

De asemenea, pe fonduri europene, pe Programul Operațional Regional, fostul ministrul spune că s-a reușit în cele 8 luni semnarea a 103 contracte de finanțare pentru județul Bistrița-Năsăud, cu o valoare de peste 300 de milioane de euro.

În ceea ce privește investițiile derulate prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, la nivel județean este vprba despre 4 obiective finalizate în cursul anului 2019 și alte 9 în stadiu fie de derulare, fie de achiziție publică.

La finalul prezentării datelor de bilanț, fostul ministru Daniel Suciu a afirmat că se mândrește cu una dintre investițiile din județ. ”Mă mândresc că am reușit să deblochez Colegiul Național Liviu Rebreanu. Nu a fost simplu, pentru că era o problemă de proprietate a acelei clădiri, pentru că a trebuit să pun la masă atât Biserica Evanghelică, conducerea Colegiului Național Liviu Rebreanu, reprezentanții Primăriei Bistrița și specialiștii din domeniul juridic atât de la minister, cât și de la Compania Națională de Investiții”, a spus Suciu, care a completat că licitația în acest caz s-a încheiat și că există doi ofertanți. ”În perioada imediat următoare va fi desemnat câștigătorul și sper din tot sufletul ca în bugetul de anul viitor al CNI să fie transformate creditele de angajament în credite bugetare”, a mai adăugat Daniel Suciu.