VIDEO: Iată dovada că la Tărpiu gunoaiele se depozitează la întâmplare, fără SORTARE! VITALIA, prinsă din nou cu garda jos! Oare până când ne BATJOCORESC?

s5Un filmuleț postat pe rețelele de socializare dă peste cap toată strategia de comunicare a celor de la VITALIA. Realizat cu o dronă, filmulețul prezintă modul în care sunt depozitate deșeurile la groapa de la Tărpiu, adică fără SORTARE prealabilă. Din imagini reiese clar că pungile, PET-urile, ambalajele de carton sunt depozitate la grămadă, întocmai ca și în cazul unei groapi de gunoi ne-conforme.

 

 

s2Inclusiv Radu Moldovan a comis o asemenea gafă, când a inaugurat depozitul de la Tărpiu și a răsturnat simbolic o mașină cu gunoi ne-sortat în groapa de la Tărpiu, care teoretic ar trebui să conțină NUMAI deșeuri sortate.

 

 

 

s1Gunoaiele ne-sortate au fost o nouă lovitură de imagine pentru VITALIA, când o fotografie a unui bistrițean a împânzit net-ul, dovedind că acest proces de fapt NU se realizează. Utilajele care au ridicat deșeurile sortate INIȚIAL  le-a amestecat mai apoi „la grămadă.” Aceste gafe apasă greu asupra unei societăți comerciale care gestionează acest proiect și pozează mereu în companie cu pretenții.

 

Pe hârtie, lucrurile stau așa: odată ce intră pe poartă, mașinile care transportă gunoiul sunt cântărite. Deșeurile mixte, compactate, ajung în depozitul ecologic; deșeurile colectate selectiv – hârtie/carton, sticlă și PET-uri – sunt preluate de stația de sortare, cu o capacitate de 13.000 tone/an; „deșeurile verzi” merg spre stația de compostare, cu o capacitate de 12.000 tone/an, unde sunt transformate în gunoi, care ulterior este valorificat ca îngrășământ în agricultură. Astea-s numai în teorie.

 

VIDEO: În realitate, la depozitul de la Tărpiu gunoiul este amestecat la grămadă:

 

Proiectul de 30 de MILIOANE de euro scârțâie din toate încheieturile: tarifele s-au majorat la câteva luni de la semnarea contractului, MUNȚI de gunoi sunt în continuare tot pe malul râului, colectarea NU este realizată în parametrii estimați inițial, există o serie de pubele amplasate aiurea, depozitul de la Tărpiu necesită o serie de lucrări etc.

Toți cei implicați în acest proiect se chinuie să pară ceea ce NU sunt și vor da seamă în fața electoratului pe care-l BATJOCORESC încontinuu prin amatorismul de care dau dovadă. Gestiunea deșeurilor se dovedește o pălărie prea mare pentru puternicii clipelor, incapabili să se coordoneze între ei.

Toți factorii de decizie implicați sunt mai degrabă specialiști în MIMAREA actului administrativ. În mod normal, cei puși pe funcții ar trebui să fie exemplari ca lideri și să ducă neamul la propășire cum au jurat de altfel, nicidecum să-l UMILEASCĂ în ultimul HAL…

Vezi CARACATIȚA acestei afaceri de MILIOANE de euro:

http://www.ziardebistrita.ro/vezi-caracatita-din-jurul-gunoaielor-judetului-ei-sunt-la-butoane-si-nu-s-in-stare-sa-gestioneze-proiectul-de-3-ani-incoace/

One comment

  1. Din pacate proiectele astea sunt facute de ochii UE, dar nu sunt duse pana la capat. Cam asa se intampla aproape peste tot prin tara.