VIDEO: Efectele deciziei CCR în Bistrița-Năsăud: patru persoane infectate cu COVID-19 au refuzat internarea; alți doi pacienți confirmați pozitiv au cerut externarea; peste 1.400 de persoane au scăpat de carantină sau izolare

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că decizia Curții Constituționale a României (CCR) a produs efecte și la nivel județean. Astfel, unele dintre persoanele infectate cu noul coronavirus au solicitat să fie externate din spital, în vreme ce altele au refuzat internarea. De asemenea, peste 1.400 de persoane au scăpat de măsura de izolare sau carantină.

”Decizia CCR ne-a lăsat fără 1.420 de persoane care erau în izolare la domiciliu. Pe lângă acestea, mai avem patru persoane care se aflau în carantină și care au plecat, asta pentru că așa a decis CCR. Dacă în primă fază nu am avut cereri pentru externare, în urma deciziei am avut deja două astfel de cereri. De asemenea, încă patru persoane infectate COVID-19 au refuzat internarea. Asta după decizia CCR. Suntem încă într-o situație complicată și eu cred că relaxarea asta nu ne-a făcut bine deloc”, a declarat Stelian Dolha.

În privința persoanelor care au refuzat internarea, sursa citată a afirmat că două dintre ele sunt simptomatice. Acestea s-au testat contracost în laboratorul SJU Bistrița, dar după ce au primit rezultatul pozitiv au refuzat internarea. Toate persoanele care au fost externate la cerere sau au refuzat internarea sunt monitorizate de medicii de famile de care aparțin, Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud informând medicii cu privire la aceste cazuri. ”Aici, dacă mă întrebați pe mine, e deja loterie. Adică ține de capacitatea de înțelegere a fiecăruia”, a mai completat prefectul, care susține că, în opinia sa, este foarte important ca proiectul de lege adoptat de Guvern cu privire la instituirea unor măsuri de sănătate publică în situații de risc epidemiologic și biologic să fie dezbătut cât mai repede de Parlament.

Curtea Constituţională ne-a lăsat fără instrumente de lucru, şi pentru cei izolaţi, şi pentru cei care se află în carantină. Suntem destul de departe cu încheierea socotelilor cucoronavirusul. Avem nevoie de pârghii pentru a putea asigura dreptul tuturor cetăţenilor noştri la sănătate, dreptul de a nu se infecta. (…) Sper ca proiectul de lege adoptat de Guvern să fie dezbătut și să îl avem cât mai repede ca intrument de lucru în teritoriu. Asta dacă și parlamentarii noștri dau dovadă de responsabilitate”, a mai spus Stelian Dolha.

Prefectul a făcut precizări și cu privire la situația focarelor din Bistrița-Năsăud, afirmând că cel mai mare focar este cel al ”relaxării și efectele ei”.

Printre infectați avem medici, cadre medicale, persoane vârstnice, copii și doi primari – cel din comuna Șanț (internat la o clinică din Cluj-Napoca) și cel din Galații Bistriței (internat la Spitalul Județean de Urgență Bistrița). Avem și un grafic pentru județul Bistrița-Năsăud, care se prezintă astfel: avem acele focare de la Reteag, Cociu, Maieru și cei din secţia de Neurologie. Ultimul focar pe care îl avem este focarul relaxării şi efectele ei – exact așa l-am numit. De această dată focarul este destul de extins și Curtea Constituțională ne-a lăsat fără instrumentele de lucru”, a mai adăugat prefectul județului Bistrița-Năsăud.

Stelian Dolha a vorbit și despre dosarul penal pe care Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud l-a deschis după focarul de COVID-19 de la centrul pentru vârstnici din Maieru.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/611306946468262/

De la debutul pandemiei și până la data de 7 iulie, în Bistrița-Năsăud au fost confirmate 582 de cazuri de COVID-19.