VIDEO: Gospodărie din localitatea Salva, cuprinsă de flăcări

O gospodărie din localitatea Salva a fost cuprinsă, în noaptea de miercuri spre joi, de un incendiu, pompierii fiind solicitați să intervină pentru a stinge flăcările.

Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud precizează că în zonă au intervenit echipaje de pompieri de la Năsăud, care au stabilit că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui corp de iluminat (improvizat) dintr-o anexă. De la anexa construită din lemn, care era alipită casei, s-a extins la acoperișul locuinței.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, doi minori în vârsta de 16, respectiv 11 ani au fost evacuați de către părinți din camera unde dormeau și duși în siguranță la vecini.

În urma arderii materialelor combustibile din zona de manifestare a incendiului a rezultat un fum dens, dar pompierii au reușit limitarea incendiului la aproximativ 50 mp din suprafață.

FOTO/VIDEO: ISU Bistrița-Năsăud