VIDEO: Iarnă în toată regula în zonele montane ale județului Bistrița-Năsăud

Iarna e încă prezentă în Bistrița-Năsăud, stratul de zăpadă în zonele montane ale județului ajungând chiar și la 20 de cm. 

În staţiunea Colibiţa, la circa 900 de metri altitudine, ninge viscolit și drumurile forestiere sunt acoperite de un strat proaspăt de zăpadă, informează Inspectoratul Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud.

Jandarmii montani din Colibiţa patrulează preventiv pe traseele frecventate de turişti şi localnici.

https://www.facebook.com/jandarmeria.bistrita/videos/793522597836073/

 

Toţi cei care doresc să se deplaseze către zonele specificate trebuie să aibă maşinile dotate corespunzător cu cauciucuri de iarnă, combustibil suficient şi lanţuri antiderapante. Stratul de zăpadă în zonă măsoară 15-20 cm.

Jandarmii montani din Rodna informează pe toţi cei interesaţi că drumul înspre Valea Vinului este deschis.

În zona montană la peste 1.500 m altitudine, este viscol. Stratul de zăpadă în zona Valea Vinului măsoară 15 cm, iar în zona Valea Măriilor este de 20 cm.

Zona montană a județului Bistrița-Năsăud se află sub avertizare cod portocaliu de intensificări ale vântului, valabilă până la ora 18:00. ”În zona montană, la altitudini în general de peste 1.500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 110…130 km/h, spulberând zăpada și diminuând semnificativ vizibilitatea. Local în Transilvania vântul va avea intensificări susținute cu viteze de 80…95 km/h”, precizează Administrația Națională de Meteorologie.