VIDEO: Incendiu care a cuprins două gospodării, un bar și mai multe anexe din Prundu Bârgăului, stins de pompieri după 3 ore de luptă cu flăcările

FOTO: arhivă

Mai multe echipaje de pompieri militari de la Garda de Intervenție Prundu Bârgăului și de la Detașamentul de Pompieri Bistrița au intervenit, duminică seara, la un incendiu izbucnit în localitatea Prundu Bârgăului.

În momentul sosirii la locul solicitării, pompierii militari au constat că incendiul se manifesta cu violență, pe o suprafață de circa 250 mp, fiind afectate două gospodării (doi proprietari), magazii și anexe construite din lemn, precum și imobilul care avea destinația bar (în care nu se desfășura activitate economică) și încăperi cu destinație de locuințe.

Pentru protejarea vecinătăților, localizarea și lichidarea focarelor au acționat 15 pompieri militari (1 ofițer și 14 subofițeri), 7 pompieri voluntari, cu patru autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor.

Au fost protejate mai multe imobile și salvate zone din apropierea focarelor, unde flăcările se manifestau cu violență.

Intervenția a durat aproximativ 3 ore, din fericire, nu au fost înregistrate victime, dar paramedicii au acordat asistență medicală unei femei care a suferit un atac de panică.

Cauza probabilă este în curs de cercetare, în această dimineață o comisie mixtă se află la fața locului pentru stabilirea împrejurărilor în care a izbucnit incendiul.