VIDEO: Încep controalele pe Valea Someșului! Primarul Traian Ogâgău: ”Toleranță zero față de poluare”

Luna trecută, primarii din Sângeorz-Băi, Maieru, Rodna și Șanț au semnat un protocol prin care și-au propus să curețe Valea Someșului de gunoaie. În baza acestui protocol, primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, a anunțat că a fost înființată o comisie care va efectua controale pe raza celor patru unități administrativ-teritoriale din Bistrița-Năsăud. Miercuri, 5 mai, comisia și-a început activitatea.

Astăzi este ziua când comisia pentru Valea Someșului curată își începe activitatea în forță. Cu alte cuvinte, astăzi este Ziua Zero – Toleranță zero față de poluare”, a spus primarul Traian Ogâgâu, care a făcut apel la toți primarii din județ să se implice în acțiuni care vizează mediul înconjurător.

Acesta a adăugat că pentru moment din comisie fac parte reprezentanți ai orașului Sângeorz-Băi și Șanț, dar se așteaptă ca și comunele Rodna și Maieru să își desemneze reprezentanții în această comisie. Dacă nu vor face acest lucru, atunci cei care fac parte din comisie vor sesiza comisarii Gărzii de Mediu în cazul unor probleme identificate pe raza celor două comune.

La rândul său, prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a anunțat că susține acest demers și spune că este un model care ar trebui pus în practică în tot județul.

Ziua Z a început. Comisia care s-a constituit la nivel zonal este o idee bună și cred că ar trebui să o multiplicăm în tot județul Bistrița-Năsăud. În urmă cu mai bine de o lună și jumătate am venit pe Valea Someșului pentru că aceasta era plină de gunoaie. Astăzi, în schimb, am găsit o Vale a Someșului mai curată, aș putea să îi dau chiar și un procent – peste 80 la sută curată. Vreau să îi felicit pe primarii unităților administrativ-teritoriale de pe Valea Someșului, începând cu Șanț, Rodna, Maieru și Sângeorz-Băi. În schimb, mai sunt încă probleme la gospodăriile particulare. Deși proprietarilor li s-a atras atenția că trebuie să își curețe zonele, noi le-am găsit tot ca acum o lună și jumătate. Atunci o să facem ceva, o să le dăm amenzi pentru că nu se mai poate. Au avut termen, au avut timp să intre în legalitate, dar nu au făcut acest lucru. (…) Urmează o perioadă în care o să verificăm periodic curățenia din județul Bistrița-Năsăud. Acțiunea continuă până când închidem județul și pe urmă îl reverificăm”, a precizat prefectul.

Comisia înființată pe Valea Someșului va acționa în teren în toate cele patru comune și va verifica fiecare vale, fiecare pârâu, terenuri private sau domeniu public și va întocmi rapoarte zilnice cu privire la situațiile constatate. De asemenea, pentru neregulile care vor fi constatate se vor aplica amenzi.

Trag nădejdea că someșenii sunt oameni gospodari. Nu ne face cinste ce vedem pe malul apelor. Acest fenomen trebuie să înceteze pentru totdeauna, dar nu se poate decât prin implicarea tuturor autorităților”, a încheiat Traian Ogâgău.