VIDEO: Intervenție dificilă la Dumitra. Șase echipaje de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit

 

 

În noaptea de marți spre miercuri, un puternic incendiu a izbucnit în localitatea Dumitra. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, la fața locului fiind solicitată intervenția pompierilor pentru a stinge focul.

Inițial, spre locul solicitării au fost direcționate cinci echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o autospecială de intervenție la înălțime, precum și un echipaj SMURD de prim ajutor.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/515763725886127/

Când au ajuns la locul solicitării, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la o casă cu regim de înălțime D+P+1E+M. De la acoperișul imobilului, flăcările s-au extins și la etajul 1 și exista riscul ca focul să ajungă și la alte case situate în apropiere, însă pompierii au reușit să împiedice acest lucru.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/440976676543289/

Imobilele invecinate au fost protejate, astfel încât incendiul nu s-a extins la acestea. Distanța de siguranță între case era foarte mică. Au fost suplimentate forțele cu încă o autospecială de interventie. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 2*130 mp”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

În total, la locul producerii incendiului au intervenit 6 echipaje ale ISU Bistrița-Năsăud, precum și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumitra. Din fericire, nu au fost victime.

VIDEO: ISU B-N