VIDEO: Mămăliga în pături gătită de primarul din Parva, Ioan Strugari, pe placul juriului de la ”Chefi la cuțite”

 -  - 


Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a participat la emisiunea ”Chefi la cuțițe” de la Antena 1 și a reușit să îi impresioneze pe cei trei chefi cu preparatul său culinar.

Ioan Strugari, ajutat de una dintre fiicele sale, a gătit mămăligă în pături cu brânză de oaie, jumări, cârnați și costițe de porc. Preparatul culinar a fost gătit după o rețetă specifică zonei din care primarul provine.

Alegerea primarului a fost pe placul celor trei ”judecători” de la ”Chefi la cuțite”, care i-au acordat trei cuțite. Mai mult, chef Florin Dumitrescu și-a chemat soția pe platoul de filmare ca să guste preparatul. În final însă, primarul a ales cuțitul argintiu oferit de chefi și a hotărât că nu va mai concura în etapele următoare.

Ioan Strugari este primar în comuna Parva de 11 ani. În timpul emisiunii, acesta le-a vorbit celor trei chefi și despre zona din care provine.

Loading

bookmark icon

One thought on “VIDEO: Mămăliga în pături gătită de primarul din Parva, Ioan Strugari, pe placul juriului de la ”Chefi la cuțite”

    Write a comment...

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.