VIDEO: Circa 250 de pacienți ai Spitalului Județean de Urgență Bistrița și peste 300 de deținuți din Penitenciarul Bistrița au solicitat urna specială pentru a putea vota

ziar de bistrita berari reghina

 

Sute de persoane care sunt internate la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, dar și sute de persoane private de libertate din Penitenciarul Bistrița și-au exprimat intenția de a vota la alegerile prezidențiale, solicitând în acest sens urna specială.

Potrivit judecătorului Reghina Berari, președintele Biroului Electoral Județean Bistrița-Năsăud, la nivelul municipiului Bistrița, cele mai multe solicitări pentru urna specială au fost depuse de secțiile de votare la care sunt arondate Spitalul Județean de Urgență Bistrița (151 de cereri) și Penitenciarul Bistrița (305 cereri)

De asemenea, cereri pentru urna specială au mai depus și secțiile de votare la care sunt arondate secțiile externe ale Spitalului Județean de Urgență Bistrița de pe strada Independenței (47 de cereri), de pe strada Someșului (21 de cereri), de pe strada Alba Iulia (23 de cereri) și de pe strada Ghinzii (9 cereri).

Alte 7 cereri au fost depuse din partea Căminului pentru persoane vârstnice din municipiul Bistrița.

Totodată, de la nivel județean,  cereri pentru urna specială au mai fost făcute pentru orașul Beclean (16 cereri în total, din care 14 sunt de la spital, iar două de la alte persoane).

Președinte BEJ Bistrița-Năsăud a mai completat că alte 43 de cereri vin pentru urna mobilă vin de la secția la care este arondat spitalul din Năsăud. Alte 29 de cererei provin din comuna Braniștea. ”La Braniștea mi s-a părut un număr mai mare de cereri pentru urna specială, dar din cele 29 de cereri, 27 sunt de la secția de votare 89 din Cireșoaia. Ni s-a explicat că sunt persoane mai în vârstă și tot timpul s-a solicitat urna specială pentru acestea”, a declarat judecătorul Reghina Berari.

Și la Căminul de persoane vârstnice de la Nușeni s-au înregistrat 58 de cereri pentru urna specială.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/2266280673480263/

Cereri pentru urna specială nu mai pot fi depuse pe parcursul acestei zile.

În ceea ce privește incidentele electorale, judecătorul Reghina Berari a spus că nu au fost înregistrate situații până în acest moment.

De asemenea, nici probleme de funcționare nu au fost înregistrate, acestea fiind gestionate de Serviciul de Telecomunicații Speciale.

În ceea ce îi privește pe președinții și locțiitorii secțiilor de votare, aceștia sunt toți prezenți. ”Am înțeles că la un reprezentat al unui partid politic de la Sângeorz-Băi i s-a făcut rău. Nu știm dacă a rămas să își continue activitatea, dar nu s-a solicitat de către partid înlocuirea lui din secția de votare. Secția de votare poate funcționa cu cel puțin 5 membri – președinte, locțiitor și încă trei reprezentanți ai partidelor politice. Nu trebuie să fie prezenți toți 9”, a mai adăugat judecătorul Reghina Rerari.

Până în acest moment, în județul Bistrița-Năsăud nu au fost înregistate nici plângeri de la partidele politice.