VIDEO: Prelevarea probelor de sânge în cazul șoferilor depistați conducând sub influența alcoolului nu se poate face în Centrul de Permanență din Bistrița. De ce?

 

 

Managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Gabriel Lazany, a declarat în urmă cu aproximativ o lună că intenționează să poarte discuții cu prefectul județului Bistrița-Năsăud, directorul Direcției de Sănătate Publică, reprezentanții centrelor de permanență și managerii spitalelor din Beclean și Năsăud, pe tema cazurilor privind prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în cazul șoferilor depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice. Subiectul a fost prezentat de Ziar de Bistrița și AICI.

Gabriel Lazany a afirmat atunci că, în opinia sa, aceste teste nu ar trebui realizate în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului, compartiment și așa extrem de aglomerat din cauza numărului mare de pacienți care îi calcă pragul zilnic. O soluție ar fi fost ca aceste teste pentru stabilirea alcoolemiei să se facă în centrele de permanență și în celelalte spitale din județ.

În ceea ce privește centrele de permanență, coordonatorul unei astfel de unități spune că nu se pot face aceste teste.

Dr. Alina Loredana Moldovan din cadrul Centrului de Permanență ”Alpha Med”, amenajat în cartierul Subcetate din municipiul Bistrița, a spus că aceste analize nu figurează în curriculă, motiv pentru care nu pot fi făcute într-un centru de permanență. Aceeași sursă a oferit o altă variantă, cea a medicilor din cadrul Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (OPSNAJ).

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/1336388103202558/

Până când se va stabili cine se va ocupa și de aceste cazuri, analizele de alcoolemie se vor realiza tot la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.