VIDEO: Preotul Nicolae Feier, mesaj după ce sora sa a fost răpusă de COVID-19

Preotul Nicolae Feier, unul dintre cetățenii de onoare ai municipiului Bistrița, a ales să vorbească public despre o experiență personală tristă prin care a trecut în contextul pandemiei de coronavirus, ocazie cu care a transmis și un mesaj credincioșilor.

Într-un videoclip dat publicității de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, părintele afirmă că a asistat la nenumărate evenimente în care oameni care ar mai fi putut să trăiască au decedat din cauza infecțiilor cu noul coronavirus, printre aceștia numărându-se chiar și sora sa.

Vreau să împărtășesc o experiență personală a familiei mele, dar și o experiență preotească. În calitate de preot, am participat la extrem de multe evenimente nefericite, în care oameni care ar mai fi putut să trăiască au trecut în veșnicie din pricina acestui eveniment pandemic. (…) Avem iarăși un eveniment familial foarte, foarte aproape. Sora mea, care n-a fost bolnavă niciodată și a fost internată de două ori în spital, când și-a născut fetele, și care era foarte puternică, în șase zile, la vârsta de 63 de ani a fost ucisă de această boală necruțătoare. Deși noi am sfătuit-o să se vaccineze – are nepoate medici, are fiică asistentă medicală -, totuși nu s-a hotărât să se vaccineze și acum este sub pământ. De aceea, eu, în calitate de preot, vă spun experiența aceasta a mea ca să trageți concluzii. Nu vă îndemn să vă vaccinați sau să nu vă vaccinați, dar am observat că noi, cei din familie care ne-am vaccinat, toți suntem încă în picioare. Putem fi și noi afectați, dar s-ar putea să fie mai puțin sau mai mult, cum vrea Dumnezeu, toți suntem în mâna lui Dumnezeu, dar eu consider că sora mea, dacă s-ar fi vaccinat, astăzi era împreună cu noi la bunele și mai puțin bunele existenței noastre familiale. De aceea, vă îndemn să vă gândiți de două ori când luați decizia să nu vă vaccinați”, a transmis preotul Nicolae Feier.

Părintele a mai completat că, în opinia sa, vaccinurile trebuie socotite ca fiind făcute de niște oameni responsabili.

”Eu iau ca model pentru existența mea două popoare: poporul evreu, care s-a vaccinat în proporție de 90%, și poporul german, care s-a vaccinat în proporție foarte, foarte mare. Mi se pare că aceste două popoare, chiar dacă au trăit antagonic uneori, ne pot fi modele să vedem ce trebuie făcut. Luați aminte la ce v-am spus și gândiți-vă de două ori dacă vreți să trăiți sau să muriți, că Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în gură. Faceți în așa fel încât să fiți foarte buni credincioși, dar, în același timp, credința dumneavoastră să fie în puterea mângâietoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu te te apără dacă te aperi și tu. Ți-a dat voința liberă, te rog frumos să o folosești așa cum se cuvine. Folosește-o dacă poți protejându-te, purtând mască pentru ca să nu infectezi pe altul și să nu te infectezi pe tine însuți. Eu sunt extrem de expus, cu sute de oameni în fiecare zi în biserică. Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute, dar să știți că am luat la timpul potrivit toate dozele de vaccin”, a mai adăugat Nicolae Feier. .