VIDEO: Primarul Crețu: ”Nu sunt de acord cu subvenționarea taxei de salubrizare! Anunțul viceprimarului, unul nefericit”

Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Crețu, nu este de acord cu subvenționarea taxei de salubrizare din bugetul local și a spus că, în opinia sa, declarația viceprimarului privind acordarea unor astfel de facilități locuitorilor orașului este una ”nefericită” și nu face altceva decât să încurajeze producerea deșeurilor.

”A fost un anunț nefericit pe care l-a făcut domnul viceprimar. Eu consider că gunoaiele sunt o problemă esențială sau poate cea mai mare și cea mai importantă problemă a societății în care trăim acum. Subvenționarea acestei acțiuni de colectare nu face altceva decât să încurajeze producerea gunoaielor. Mai ales într-o situație în care nu avem un buget foarte bun. Dacă în anii 2017 și în spate am avut bugete bune și să spunem că ne permiteam, acum spun că am greșit când am propus să se subvenționeze perioada respectivă taxa de salubritate”, a declarat primarul Ovidiu Teodor Crețu.

În opinia edilului, ar putea fi subvenționate astfel de activități și în niciun caz nu ar mai trebui acordate subvenții pentru taxa de salubrizare, afirmând că acest lucru nu face altceva decât să încurajeze producerea de gunoaie. ”Putem să încurajăm prin subvenții alte lucruri: cultura, folosirea mijloacelor de transport în comun în dauna mijloacelor personale, dar subvenționând colectarea deșeurilor, practic încurajăm oamenii să producă deșeuri. Ori nu acesta este interesul nostru, ci ca oamenii să producă cât mai puține deșeuri și să le selecteze în mod corespunzător. Acest lucru este posibil dacă simte și la buzunar. Dacă nu simte și la buzunar, atunci e vax. Nu cred că trebuie subvenționată colectarea deșeurilor”, a mai spus Crețu.

Însă, dacă totuși Consiliul Local Bistrița va adopta o hotărâre în privința subvenționării acestei taxe, primarul spune că aceasta va fi dusă la îndeplinire.

”Consiliul Local este cel care hotărăște și dacă va hotărâ acest lucru este poziția lui, nu a primarului. Bineînțeles că hotărârea Consiliului Local va trebui dusă la îndeplinire”, a mai spus Crețu, care a mai completat că s-ar putea acorda totuși astefl de subvenții celor care chiar ar avea nevoie.

”Acolo unde faci subvenții, nu le faci la modul general. Sunt persoane care au venitul pe membru de familie de sub 500 de lei. Sigur, acolo se justifică o subvenționare, să îi ajuți cu ceva. Sau alții care au un număr foarte mare de copii. Așadar, cred că dacă ar trebui să se facă o subvenție, aceasta ar trebui să se facă numai spre aceste zone care într-adevăr au o problemă în a plăti. Dar 80 la sută dintre bistrițeni nu sunt în situația asta. Atunci ar trebui să vedem ce subvenționăm”, a mai adăugat primarul Crețu.

https://www.facebook.com/ziardebistrita/videos/783459912157480/

Reamintim că viceprimarul municipiului, Cristian Niculae, a anu. nțat că va propune Consiliului Local Bistrița adoptarea unei hotărâri prin care să se subvenționeze taxa de salubrizare, astfel încât cetățenii să plătească la fal ca și până acum – 6,6 lei/persoană/lună.

În prezent, la nivel municipiului Bistrița, taxa de salubrizare este de 11,5 lei/persoană/lună.

Bistrițeni, nu plătiți încă taxa de salubrizare! Viceprimarul Niculae propune subvenționarea ei din bugetul local pe anul 2020

2 comments

  1. Pentru partia de schii care sta nefolosita si s-au investit milioane de euro sant bani dar pentru subventionarea taxei de salubrizare nu sant?Acest primar trebuie adus cu picioarele pe pamant ca pluteste.

  2. Balan Marius-ecologist PV

    Draga NICULAE vezi ce patesti daca te grabesti ca fata mare la maritat ? O venit tatucu din concediu si ti-o tras-o ! Ai grija ca poate iti baga si o stramba la partid sa nu te mai gasim pe liste la primavara la locale. Nu iti pune mintea cu cine nu trebuie !