VIDEO: Procent de vaccinare de 100% în rândul angajaților Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud este prima instituţie din județ care a ajuns la o rată de vaccinare în rândul angajaților de 100% și, totodată, primul serviciu de acest fel din țară în care întreg personalul a ales să se vaccineze împotriva COVID-19, a anunțat miercuri, într-o ședință a Colegiului Prefectural, prefectul Stelian Dolha.

În timpul ședinței, managerul SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Annabella Muzsi, a transmis un mesaj tuturor celor care mai au încă dubii cu privire la vaccinare.

Eu sunt convinsă că vaccinul salvează vieți. Ne demonstrează acest lucru cazurile zilnice pe care le văd transportate de colegii mei sau pe care le gestionez atunci când sunt de gardă. (…) Numai împreună putem să oprim această pandemie. Numai împreună și crezând în medici. Medicii salvează vieții ți medicii salvează populația, drept pentru care vă recomand cu tot sufletul să aveți încredere în medici și să vă vaccinați. Ne rugăm la Dumnezeu să înceteze pandemia pentru că este, cel puțin așa am văzut în valul 4, foarte multă durere și foarte mult chin pentru cei care ulterior își dau seama că era mai bine să se vaccineze”, a spus dr. Annabella Muzsi.

La rândul său, directorul medical al SAJ Bistrița-Năsăud, dr. Călin Ganea, a precizat că, prin decizia de a se vaccina, angajații instituției au dat dovadă de empatie față de pacienții aflați în suferință.

În decursul activității mele ca medic al Serviciului de Ambulanță, pot să spun că nu ne-am întâlnit cu astfel de aspecte ale patologiei medicale cum ne-am întâlnit în ultimii doi ani, de când a început pandemia. (…) Faptul că în instituția noastră colegii s-au vaccinat în proporție de 100%, vă spun cu mâna pe inimă că a fost strict decizia lor și noi o gândim ca o reflectare a conștiinței lor profesionale și a empatiei față de pacientul aflat în suferință. (…) Colegii s-au vaccinat pentru pacienți, nu pentru ei. Asta vă spun clar”, a spus dr. Călin Ganea.

De asemenea, în ședința de Colegiu Prefectural au fost date și două exemple de bună practică din cadrul instituției: dr. Lucian Bobeanu – medicul care s-a îmbolnăvit de COVID-19 și care a donat plasmă convalescentă de 8 ori, fiind premiat și de președintele Klaus Iohannis, dar şi asistentul medical Ioan Mihai Pop, preot onorific care a ales să se implice în a salva vieți.

”Am ales să ne vaccinăm din drag pentru pacienți. Este o scrisoare de dragoste a noastră pentru pacienți și pentru societatea civilă”, a spus preotul Ioan Mihai Pop.

Dacă rata de vaccinare în rândul angajaților de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud este de 100%, la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud procentul este de 65 la sută.

”Noi am ajuns la peste 65% vaccinați. Continuăm discuțiile cu colegii, unii au mai trecut prin boală și atunci mai așteaptă o perioadă de timp. Și noi sperăm să-i ajungem pe colegii de la SAJ, să avem 100%. Avem însă un număr mai mare de angajați față de dânșii, dar și noi ne dorim să ajungem la un procent mai mare”, a spus col. dr. Constantin Florea, șeful ISU Bistrița-Năsăud.

De asemenea, la Inspectoratul de Poliție Bistrița-Năsăud procentul este de 58,5% angajați vaccinați.

La ora actuală, noi suntem în procent de 58,5% vaccinați. (…) Am avut și colegi infectați. Din fericire, niciunul dintre cei pozitivi nu a făcut o formă gravă. (…) Este un procent destul de mare raportat la alte instituții. Gândiți-vă câți suntem în cadrul instituției ca și număr. Una e să faci procentul la 20 de oameni și alta e să faci procentul la 500-600. (…) Discuții au fost raportat la vaccinare, au fost făcute tot felul de campanii. Până la urmă decizia a fost a fiecăruia. Eu mă bucur că la această dată suntem vaccinați într-un procent așa de mare și sper ca în perioada următoare să mai avem colegi, mai ales că, având în vedere că sunt foarte mulți care s-au pozitivat, așteptăm și de la cei care au trecut prin boală să le treacă perioada și probabil că o parte din ei se vor vaccina”, a spus inspectorul șef Mihai Lupșa.

La Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud procentul de vaccinare este de 71%.

Nu suntem vaccinați în proporție de 100%. Cu siguranță că sunt și nevaccinați printre cei care execută anumite activități în spațiul public, dar într-un procent foarte mic. Am discutat sub toate formele, dar, din păcate, ca și societatea, nu am reușit nici noi să avem un procent mai mare. Totuși, eu zic că avem un procent destul de mare, 71%. Și eu mi-aș fi dorit să avem procent de 100%, dar, din păcate, nu am reușit”, a precizat col. Florin Furnea, șeful IJJ Bistrița-Năsăud.

În ceea ce privește Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, procentul de vaccinare în rândul angajaților este de 83,3%.